Când trudit, cu grea povară, rătăceam neștiutor,
Domnul Vieții ce-I în slavă, mi-a venit în ajutor,
Și cu glasul Lui de Tată, m-a chemat să fiu salvat,
Și să las păcat și ură, ca să fiu eliberat.

L-am primit cu bucurie, într-un plâns de hohot plin,
Și am zis: "Mă-ntorc Isuse, să fac voia Ta deplin";
Dar când am pornit pe Calea, care duce înspre Viață,
Am fost părăsit de lumea, care mă bârfea pe față.

Dar am înțeles chemarea, și că drumu-i dureros,
Că nu omul, ci Satana, mă ura așa furios,
Și am dăruit iubirea, ce-am găsit-o sus la cruce,
Ca să fiu și eu lumina, ce la Domnul, sus, conduce.

Primii pași pe Calea Vieții, i-am făcut cu mult avânt,
Dar am întâlnit dureri, vremuri grele cu mult vânt...
Dar am zis că niciodată, n-am să-L părăsesc pe El,
Chiar de este grea furtună, voi privi mereu spre cer.

Căci nu va fi niciodată, încercare mult mai grea,
Decât biruința dată, sus, pe dealul Golgota,
Și voi fi plin de tăria, cu credința din Scripturi,
Că mai e puțină vremea, și voi fi în slava Lui.

Amin.