Facil și ferice-i să fii un creștin
European... De Crăciun, doar te bucuri...
Cânți colinde-n adunare, senin. .
Ai primi, pentru Domnul, să suferi?

E bine, astăzi, în România:
Ești liber să crezi, să mărturisești,
Multe-adunări oferă părtășia...
Dar, ai putea viața s-o jertfești?

Poate-ar fi ziditor să ne gândim
La cei ce se-nchinau în catacombe. .
Chiar și-azi, Isus e slăvit prin creștini,
Ce cântă colinde-ntre bombe. .

Sunt nume uitate, de sfinți neștiuți,
De sub altar, din Templul din tărie:
În lume au rămas necunoscuți,
Dar au depus suprema mărturie. .

Să-i amintim, aici, pe unii din ei,
Ce-apar nenumiți în Scripturi,
Eroi ai credinței, din cartea „Evrei”:
Pribegi prigoniți, sfârșind ca martiri.

Erau creștini așa plini de elan,
Tineri romani din secolul trei,
Contemporani cu Dioclețian
Ce i-a ucis pe unii dintre ei.

A ajuns și la noi mărturia
Ultimului „val de prigoană”
Din Roma păgână- și istoria
A patru sfinți, cu-a jertfei coroană.

Pe Cecilia, soldații-au arestat-o
Silind-o de Cristos să se lepede,
Dar, când brutal au dezbrăcat-o,
Ea s-a stins de rușine, și repede.

Agnia, copilă de patricieni,
Era, deja, fecioară dedicată,
Ce-a respins nunta c-un păgân,
Și-a fost, la 14 ani, decapitată.

Pancrațiu, un tânăr patrician,
Fiu de martir ucis de-o panteră,
Brav, l-a sfidat pe Dioclețian:
Și-a fost dat la fiare-n arenă.

Sebastian, un ofițer din gardă,
A pătimit, pentru credința-i sfântă:
Soldații, ce-i avea sub comandă,
Au tras în el, cu săgeți, ca în țintă.

Noi, clar n-am muri de pudoare!
Creștine, azi, cad prin căsătorie,
Rar rămân, pentru Domnul, fecioare;
Câți și-ar da viața pentru mărturie?

Ce n-au putut vedea prigonitorii:
Pentru martiri, s-a deschis Templul, sus,
Unde-i duceau cu cununi-îngerii
Și-i aștepta, în picioare, Isus.