Carnală poftă mă pândeşte, de-a gândului stârnire uneori.
Şi Doamne, Tu voinţa-mi ȋntăreşte, s-alung al’ trupului vâltori.
Şi nu ar trebui să-mi pese, de-a omului vorbire ȋmpotrivă,
Căci cine ştie-nsemnătatea asta, nu caută-a face din bârfire stivă.

Ce pot să fac, e să continui lupta, cu toate cele ce mă ȋnconjoară,
Ispitele se ȋnmulţesc, cele de dinăuntru şi de-afară.
Şi nicio frică nu ar trebui să am, de cei ce caută răutatea.
Cine e-n stare de a spune, la cine stă acum dreptatea ?

Rostiri fără de noimă se aud, din gurile nemulţumite,
Care-şi cerşesc sau ȋsi impun dreptatea, sufletelor năclăite.
Ce dintr-o falsă prietenie sau dintr-o experienţă dobândită,
Ȋncuviinţează nedreptatea celor cu cuvântare veştejită.