Pe unde Te ascunzi şi Tu, Iubirea mea,
sau poate Te fereşti de firea mea,
sau crezi că nu Te merit, de-asta fugi
şi nu asculţi deloc de ale mele rugi?

Sunt prea timidă ca să Te silesc,
să Te opresc din drumul Tău firesc.
De ce nu Te abaţi puţin la mine?
Să Te opresc de-acum ȋmi vine.

Oh, tu nepăsătoare-mi pari demult,
ba chiar Te şi implor, nu Te insult.
Deşi chiar dacă vrei să mă ignori
am să ȋţi spun că Tu comiţi erori.

Şi cred că eşti datoare, nu doar mie
şi-ai fost trădată chiar din fragedă pruncie.
Crezând că toţi la care-ai poposit,
au fost cinstiţi, dar unii te-au minţit.

Câţi dintre ei, ia spune-mi, Te slăvesc?
Şi câţi acum ȋn suflet, Te mai găzduiesc?
Câţi reuşesc să Te mai păstreze-n gând ?
Câţi Ȋţi mai mulţumesc, ȋntr-un cuvânt?

Să Ȋţi promit că sunt altfel nu pot
şi vreau cu Tine să mă simt un tot,
Căci fără Tine sunt doar jumătate,
trăind golită, fără libertate.

De-aceea Te tot caut şi Te strig,
sub orice formă, vino, căci mi-e frig!
La Tine am găsit şi bunăstare
şi dorurilor mele alinare.

Dă-mi tot ce merit, fără jumătăţi,
nu Te juca, nu-mi face nedreptăţi,
cu Tine vreau să mor, căci eşti supremă
şi din om simplu mă transformi ȋn diademă.

De esti şi-n mine, fără ca să strigi,
Găseşte căi, să ştiu că mă obligi,
Să te ascult, dar şi să ȋmi vorbeşti,
Sau fă cum vrei, ȋn mine ca să creşti.