Te-ndeamnă Domnul...
Te-ndeamnă Domnul să începi
Să-ţi cercetezi propria-ţi viaţă,
Să-i răsfoieşti cealaltă faţă -
Să-ţi priveşti adevărata stare
Astăzi, când e zi de cercetare.
Te-ndeamnă Domnul, ca să vii
Să asvârli povara, ce te-apasă
Şi sufletului, loc nu-i mai lasă...
În cursa dragostei să te înscrii
Pe drumul care duce-n veşnicii!
Încă e har şi timp de pregătire,
Ridică-Te din somnul letargiei
Şi-aşteaptă ziua cea a bucuriei,
Ce luminează, prin a Lui iubire
Şi îţi va da, preasfânta izbăvire!
Flavius Laurian Duverna
28 decembrie 2014