Te-am visat, copilul meu căzut:
Ca pe-un prunc golaș, scâncind flămând. .
Nu puteai să strigi către Cel Sfânt,
Erai neajutorat, plăpând.
Te-am luat în brațe, să nu plângi,
Încercând să te hrănesc la piept:
Dar la sânul stâng n-ai vrut să sugi
Și te-am așezat la sânul drept.
Mă simțeam mamă denaturată
Căci de tine nu m-am îngrijit,
Erai prea mic pentru-a ta etate,
Dezbrăcat și necăjit, sfrijit.
Arătai chiar ca un nou-născut:
Capul nu-l țineai și nu vedeai!
M-am trezit, știind că nu ești prunc,
Dar, în ochii Domnului, erai...
Pentru Domnul, toți suntem copii!
El ne crește în grădina Lui,
Ca s-ajungem la staturi de fii
Și să fim Mireasa Mielului. .
Tu, copile încăpățânat,
Ce chiar sânul mamei ai respins,
Bea lapte duhovnicesc, curat,
Din Cuvântul Domnului, ce-i scris!
Nu mai bea din drojdiile lumii,
Căci Isus ți-oferă vinu-I sfânt,
Trupu-I, ca pe pâinile Scripturii:
Pentru mulți flămânzi, ca noi, L-a frânt. .
Îți dă și divina alifie
Ca ungându-ți ochii, să-L zărești,
Și Te-mbracă-n alba Lui mantie:
Strai de nuntă-n curțile domnești,
Ca să fii primit în slăvi cerești!
Această poezie e suspinul unei mame ce-și vede copilul cu mintea întunecată de necredință și chiar așa l-a visat.(dar el are 23 ani). Domnul să ne pună pe inimă să ne rugăm pentru toți copiii căzuți în necredință, pentru toți prinșii de război ai Israelului spiritual!