Noaptea cântă...
Noaptea cântă „leru‑i ler”,
Întorcând o filă‑n carte,
Sparg cristalele de ger
Dintre viețuiri și moarte
Și zăresc dintr‑un ungher
„Primăvara” ce‑i departe,
Îmbiind să îi ofer
Din inimă încă-o parte...
Visu‑mi zboară printre țurțuri
De îndoită frumusețe
Spre deșertul cel cu puțuri
Sfredelite‑n tinerețe.
Cuget câteva cescuțuri,
Golind carul de tristețe
Și de vechile doruțuri,
Să mai fug de bătrânețe.
Când ies razele de soare,
Peste munții mei de gheață
Se ridică ca o boare
Noi simptome de speranță
Și‑n inima‑mi pieritoare
O scânteie de viață
Vrea prin gene să strecoare
Mulțumiri de dimineață.
Călărind pe cucurbeie
Frumos multicolorate,
Visele încep să ieie
Forme vii și‑adevărate,
Hainele încep să steie
Pentru veșnicii curate
Și simțirea‑i o scânteie
De‑adorări nemăsurate.
Poate‑așa visăm cu toții
La slăvita Dimineață,
Apărându‑ne de hoții
De încredere și speranță
În Cel Sfânt ce îndreaptă sorții
Celor vii ce cred în Viață
Și‑a zdrobit puterea morții
Cu temnița ei de gheață!
02/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Realitatea acestei vieți e ca o noapte cu vise și coșmare care se topesc în fața realității unei dimineți în care te trezești la adevărata viață.
Frumos multicolorate
Visele încep să ieie
Forme vii și-adevărate,
Hainele încep să steie
Pentru veșnicii curate
Și simțirea-i o scânteie
De-adorări nemăsurate.” Aceasta mii se pare o strofă inspirată și dătătoare de speranță, chintesența întregii poezii.. Mă bucur că scrieți și poezii de iarnă, Domnul să vă binecuvânteze!
La mulți ani!