Când m-am privit în bobul de rouă,
Peregrin și el pe o floare,
Ca un fulger, imaginea nouă
S-a frânt sub o rază de soare.
Înfășată-n infim-paranteze,
Ca un abur dispersând ușor,
Dintr-un spațiu prea strâns în obeze
Am zburat într-un vis trecător.

Atunci, în căușul meu m-am privit,
În lacrima strânsă în palmă,
Mi-a răspuns un chip ofilit,
Erou în finalul de dramă.
Cum să fiu eu? Nu pot înțelege,
Să am fața aceea de plâns...
În Isus sunt odraslă de Rege,
De unde dar, amarul l-am strâns?

M-am oglindit în lacul liniștit
De pe mal s-a prăvălit o piatră
Mi-a răspuns un chip ce m-a uimit,
Schilodit în unda tremurată.
Cât de fragil și cât de schimbător
E omul, doar o flacără în vânt...
Prin Jertfa Lui Isus, curat Izvor,
Găsim statornicul așezământ.

Din seninul oglinzii de mare,
Un chip pistruiat de balize,
Ca un ecou luă amploare
Survolând cărări interzise.
Pe alocuri rechinii la pândă,
Printre valuri al algei voal,
Voiau din ascunsuri, să-l prindă,
Să-l coboare în regn vegetal.

Dacă cer, peste anii- lumină,
Din oceanul de stele răspuns,
Nu mă ajunge jos în țărână,
Voi pleca de aici cu Isus.
Nici n-aș dori răspuns instantaneu,
Punctând părerile astrale,
Doar Tu Isuse dai chipului meu
Reflexia imaginii reale.

Este mai fidelă decât toate,
Doar oglinda Cuvântului Tău,
Ea arată calități, defecte,
Prin ochiul viu al Lui Dumnezeu,
În luciul ei e sabia care
Despică și cioplește frumos,
Ea îmi dă nesperata valoare,
Asemănarea cu Tine, Cristos.

Amin!
Ana Haz, Arad, 7.01.2015.