E împietrit ogoru-n suflet

E împietrit ogoru-n suflet
Și de „uscăciuni” cuprins,
Doar la „margini” de răsuflet
Un „grăunte” s-a mai prins.

Se aprinde adesea focul,
Har din Harul necuprins,
Însă „spinii” își fac jocul
Neatinși de „Rug aprins”.

Pofta firii-a stins cu totul
Setea care s-a desprins
Când Sămânța-și făcea rodul
Cunoscut cu dinadins.

Când a venit Semănătorul
La cel cu „cărarea” „încins”,
El, a spus la tot „soborul”
Cum Cerul, Slava și-a descins...

Dar cumplit de dur „Ogorul”
L-a respins și L-a respins...
Făcea rod pentru „Cuptorul”
Ce rămâne în veci nestins.

„Norul” ce scălda înaltul
Plouând milă a surprins
Lutul, așteptând „pe altul”,
De-o „lumească” grijă împins...

Lacrimi înfirează snopul
De tăciuni ce nu s-au stins
Și în urma lor potopul
Gata sta să fie aprins.

Dar se-apropie cu plugul
Cel cu brazdele deprins,
Meșterul, și meșteșugul
Harului Său l-a descins...

Harul, dragoste prin Duhul
Picura pe sadul prins
Care înmiresma văzduhul
Fermecându-l înadins.

Noaptea, a venit vrăjmașul
Și-a împrăștiat neghină!
(A găsit prilej pizmașul
Că el știe când să vină...)

Dar la urmă, Îngerașul,
O smulge din rădăcină,
Și-o adună „cu fărașul”
Pentru ce i se destină.

12/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)