Din cartoane, hartii, molozuri sau ciment,
proiectam o casa si-i dam cu zel valoare.
E casa fericirii sale ce omul constient,
si-o ridica-n viata pe planse migalind atent,
a carei camera de zi e o sala de-asteptare...

Din idei si aspiratii construim o casa
pe altarul fericirii depunand cu nerabdare
Si cu zelul ce-l avem razbatem nu ne pasa,
edificiul nostru placut valoros sa iasa,
camera cea mare sa fie chiar sala de-asteptare...

Din urma peste timp prin veacuri de furtuna,
nici macar nu observam ca ea-i in demolare...
Din materiale ieftine ce ni-s la indemana,
ni se pare vechitura ca iese tot mai buna
si chiar dac-ar ramane doar sala de-asteptare.

Traditii si datini cladind pe temelie,
imi vor da neimpliniri caci le vor arde focul.
Astfel voi vedea ca pentru vesnicie,
va trebui sa depun cu multa dibacie,
ca sala de-asteptare sa-si merite si locul.

Viata mea e o sala, o sala de-asteptare,
pe a carei edificiu depun nestemate sfinte
Una din ea fiind, desigur,o buna comportare,
ca cei din jur sa vada o fire rabdatoare,
ce in clocot da din dragoste fierbinte...

Tintesc dupa Fericirea zidita din blandete,
al carei liant sa fie unirea cu Cristos...
Si chiar daca nu mai sunt la prima tinerete,
cu El voi putea sa dau forme si suplete,
ultimelor clipe, miresmand frumos.

Acestei parodii a salii de-asteptare,
pe ai ei pereti, depun si trudesc mereu,
Si tot depunand, ornamente fara ezitare,
cu multa maiestrie producand valoare,
voi parasi-o-n graba sa-L vad pe Dumnezeu