Duhul obosit să poarte

Duhul obosit să poarte
Haina aceasta de țărână,
Se dezbracă și străbate
Locul, unde doru-l mână.

O, și zborurile-i toate
Caută slava cea divină
Căci e din Divinitate
Și doar după ea suspină.

„Lutul” frământă voința
Cu-a „cărnii” preocupare
Nesocotindu-i dorința,
De Cer, veșnic să-l separe!

O, de n-ar Fi voit să vină
Mielul, cu haru-I divin
Și cu haina de lumină
Cunoșteam veșnicul chin,

Dar prin dragostea-I nespusă
Azi putem cunoaște Slava,
(Chiar în duh ne este pusă)
Și putem să-I spunem „Ava”!

15/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)