E lacrima a mea tărie.
În ea mi-e toată adorarea.
Doar pe ea o am o veşnicie.
Doar pe ea. Cu încântarea

Inimii eu Ţi-am dăruit
Stăpâne, toată lacrima.
Atât am să-Ţi fi oferit!
Atât am în viaţa mea.

O lacrimă. O adorare
De necuprins este în ea.
Nu-i un ocean şi nu-i o mare,
Ci universuri pot vedea

În lacrima mea adunate.
Cu drag eu Ţi le dăruiesc.
Sunt lacrimile mele toate
Ce pentru Tine le jertfesc.

Sunt lacrimile de adorare
Pe care nu mai contenesc
Să le vărs, Domnul meu, în zare,
Căci doar în lacrimi mă adâncesc,

Şi-n ele mă pot exprima
Când vorba mea e prea măruntă
Şi nu poate în faţa Ta sta,
Pentru că nimeni n-o ascultă.

O lacrimă. A ei tărie
N-o poate omul contesta,
Căci în ea dragostea e vie
Şi lumea n-o poate vărsa

Atâta timp cât nu iubeşte
Prezenţa Ta, Stăpânul meu.
O lacrimă. În ea trăieşte
Doru-mi faţă de Dumnezeu.

Eu o-aş vărsa necontenit.
Îmi curge din ochi cu putere,
Ca dintr-un izvor ce-a ţâşnit
Şi curge mai presus de vrere.

Ţâşneşte lacrima arzând.
Sunt flăcări ce-n piept clocotesc
Şi se înalţă apoi în gând,
Curgând în lacrimi. Te iubesc

Spun flăcările adunate.
Cine le-ar putea controla?
De cine ar putea fi încărcate
Cu dor, să le pot derula

În gândul meu mereu spre Tine?
Mă prăbuşesc în adorare.
Mă prăbuşesc când focul vine
Şi mă topeşte într-o scursoare

În care doar mă răvăşesc.
Mă împrăştii de dor spulberată
Şi alunec când mă tot sfârşesc
Fără ca să fiu terminată.

Sunt spulberată de adorare,
Încă o dată m-ai spulberat
Şi Te văd doar pe Tine în zare
Stăpâne, al vieţii Împărat.

Cui să îi spun că Te iubesc?
Cui i-a păsat de adorare
Şi vrea să creadă ce trăiesc?
Cui să-i spun că mă pierd în mare

Arzând purtând iubirea Ta
Şi explodând în simţ mereu?
În faţa cui, Doamne, pot sta
Spunând că ador pe Dumnezeu?

Pe Dumnezeu L-am căutat!
Nimic altceva n-am dorit.
O lecţie n-am învăţat,
Căci gândul n-am împotmolit

Într-un cuvânt, Stăpânul meu.
Inima-mi s-a descătuşat
Şi curge înspre Dumnezeu
Pe care eu L-am căutat.

Ce pot să fac când Te-am găsit?
Ce pot să fac? Mă prăpădesc
Şi mă închin, Stăpân slăvit,
Spunându-Ţi doar că Te iubesc.

Fiindcă ce-aş putea consemna?
Cu ce înainte Ţi-aş veni
Să văd că nu s-ar sfărâma
Când să Te arăţi Tu ai dori?

Îţi spun atât: mă prăpădesc
De dorul Tău şi de adorare.
O lacrimă am. Ţi-o dăruiesc.
Cât mine-i lacrima de mare

Şi-n ea e toată fiinţa mea.
O lacrimă sunt, Doamne, eu
Şi această lacrimă aş vrea
S-o sorbi, slăvite Dumnezeu.

Fiindcă Te ador cu o adorare
Ce arde inima din mine
Şi mă împrăştii în timp ce cade
Doar foc mirific peste Tine.

Te ador. Eşti toată viaţa mea.
Splendoarea în Tine o găsesc
Şi mă topesc când pot vedea
Că-n nimic, Doamne, nu greşesc.

Căci am probat simţirea mea.
Viaţa întreagă mi-am probat
Şi-n ea deplină îi dragostea
Doar pentru al vieţii Împărat.

Mă închin acum şi Te slăvesc.
Mă închin. Mă pierd în adorare
Şi-n mod deplin eu Te iubesc
Stăpâne al vieţii, Împărat mare.

Te ador. Mă închin neîncetat
Şi-aş vrea exemplul să-mi urmeze
Tot ce-n viaţă a existat,
Ca-n slava vieţii să serbeze

Căci L-au slăvit pe Dumnezeu,
Pe Singurul ce adevărat
A putut exista mereu,
Fiindcă El totul a creat.