A deschis perdeaua moale
Iarna fără de anunțuri
Și doar tremură la poale
Ciucuri străvezii de țurțuri.
E o țară argintie
Începând din fața ușii,
Răsărirea mai învie
Printre nouri cu scorușii.
Vremea parcă nu se trece
Prin văzduh țesută-n fire,
Toți copacii ca mesteceni
Vor să pară în privire.
Firea-i fără de mișcare
Strălucind în diamante
De la mine - până-n zare,
De pe piscuri - pe versante.
Nici un sunet nu se spune:
E-o muțenie de veacuri
Doar înalță-o rugăciune
Casele de prin hogeacuri.
„Ah, - strigai - ce minunată
Viața este-ntotdeauna,
Căci din Dragoste ni-i dată
Să-i purtăm mereu cununa!”
De-undeva un corb în rasă
A tușit drept în lumină:
„Ziua, da, este frumoasă,
Dar credință e puțină!”