Din colțul ierbii-adun smaralde-nlăcrimate
În ale învierii bucurii nepământești,
Să stăvilesc prin ele întristări de moarte,
Căci Ți-ai dat viața Doamne, să mă mântuiești.

Trâmbițe dau semnale, timpul se grăbește,
Văd cum își trece trena prin vale, vaporos,
Dă-mi înțelepciune, să văd duhovnicește,
Să te aștept pe Tine, Iubitul meu Cristos.

Prin amintiri de-Acasă, în Duh mă înfior,
Se conturează-n suflet, malul celălalt,
Îndură-Te Isuse, vină-mi în ajutor,
Căci prea adâncă-i valea și Cerul prea înalt.

Se comprimă timpul, stă un hotar în drum,
Își vălurește vadul cursul, curmeziș,
Cu maluri munți de vise, văi un vechi album,
Cu tălpile-anotimpuri ascunse prin prundiș.

Vreau s-alerg spre Tine, sărind din creastă-n creastă,
Când dorul mă topește, în abur să mă-nalți
Spre norul tainic, la întâlnirea noastră,
Cu-acei în haine albe, în Sânge Sfânt spălați.

Amin!