Mai mereu la pas cu lumea

Mai mereu la pas cu lumea
Dar nu pe aceiași cale,
Noi călătorim pe culmea
Unor noi vremi cruciale;

Se-aprind viscole corupte
Gata lumea să înghită
În urgii neîntrerupte
De dreptate subnutrită,

Foamete, război și ciumă
Se întinde peste Terra,
Câți iau Biblia în glumă
Gustă-n adevăr „holera”...

Toți își caută propășirea
Cu nădejdea-n astă viață
Și nu-și mai ating menirea,
Pier curând fără speranță...

Toți îngroapă „Taina”-n taină
Cu știința orbirii lor,
Trufași iau minciuna haină
Peste-un trai nepăsător

Și își varsă apoi amarul
Peste cei „bătuți de soartă”
Care poartă tot calvarul
Din trufia lor deșartă.

Cine să se pocăiască...
Toți își construiesc palate
Parcă au să locuiască
În ele o eternitate...

Și se sting, „abur” în friguri,
Chiar când pare-a fi mai bine
Calcă pragul morții singuri
În regrete și suspine.

Noi avem un alt reper;
Mântuiți, prin harul sfânt
Răspândim gustul de cer
Și lumină pe pământ.

Într-un zâmbet de credință,
Plini în duhul de Lumină,
Cu cântări de biruință
Înălțăm Slava Divină,

Așteptând cu bucurie
Nu doar „Zi” de izbăvire
Ci domnia pe vecie
Cu Împăratul din Mărire.

26/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)