Porumbelul

Pe ape mari, învolburate,
Care loveau în ea mereu,
Plutea corabia pe ape...
La cârmă era Dumnezeu.

O lume întreagă păcătoasă,
Ce ajunsese la apogeu,
Era acum toată înecată
Plătind morţii, tributul greu.

Doar Noe şi ai lui, scăpase
Şi acuma toţi pluteau pe ape,
Căci Dumnezeu îl cercetase
Găsindu-l fără răutate.

Corabia plutind pe valuri
Deodată în ceva s-a agăţat,
Şi a rămas înţepenită
Pe-n munte înalt... pe Ararat.

Iar Noe, deschizând fereastra
Dă drumul unui porumbel,
Care se-ntoarce aducând,
O frunză de măslin cu el.

Trec alte zile... porumbelul,
Spre vale iarăşi a zburat,
Să vadă cum este pământul
Şi dacă apele au secat.
..........................................
Azi, precum Noe altădată
Din ceruri, Dumnezeu, chiar EL
Trimite spre aleşii Săi
Duh Sfânt în chip de porumbel.

De atâtea ori poate a venit
La fiecare dintre noi,
Şi poate loc nu a găsit
Şi S-a întors trist înapoi...

Doamne, Te rugăm fierbinte,
Măreşte a noastră credinţă,
Să privim doar înainte
Dă-ne steag de biruinţă.

Pune în ale noastre inimi,
Focul Duhului Tău Sfânt,
Fii slăvit în veci de-a pururi,
Sus în cer, şi pe pământ.

Dinu Ciolte
27-01-2015