Un strigăt blând se-nalță azi în mine.
E vocea Lui, ce o cunosc și sună cel mai bine,
A Celui ce-L aștept mai mult decât oricare dimineață,
A Celui care suflă-n mine să-mi dăruiască viață.
Întâi cheamă dorința mea-naintea Lui să o învie
Apoi începe și-mi arată ce-a plănuit să fie.

Tată, Te-aud ce-mi spui, Cuvântul Tău hrănește
Lăuntrul meu, care răspunde și-adânc Îți mulțumește,
Că-l faci să vadă, creadă și-i dai putere să-mplinească,
Dincolo de orice-ncercare și piedică-omenească.
Chiar nu-i nimic ce ar putea vreodată să țină-n neîmplinire,
Un plan ce-ncepe, ce-a fost scris și-i sigilat cu-a Ta iubire.

Mă chemi și mă înalți mai sus ca să mă uit la mine,
Dar ochii mei-s obișnuiți să vadă ce nu-i bine.
Nu reușesc să văd priveliștea ce Tu o ai,
Ce-Ți face inima să crească sau Te convinge să-mi mai dai.
Chiar lângă Tine stând tot am nevoie să fiu vindecată,
Asa că-ntâi m-atingi să văd, să cred, ca să Te-urmez îndată.

Cât de ciudat să simt că le trăiesc acum pe toate,
Că sunt copil în pântec și-apoi pe pat de moarte,
Să văd că Te întorci și nu Te mulțumește,
Să schimbi al meu viitor și ce de-acum va crește.
Că vrei s-atingi să vindeci cu-al Tău deget fiecare rană,
Pentru că dragostea Ta mare pătrunde-n orice taină.

În planul Tău, Tu m-ai creat să fiu o piesă ce lipsește,
Ce doar atunci când e completă e de folos și întregește
Imaginea ce ai pictat-o la-nceput, prin cântec și lumină,
În care suntem toți prezenți și inima Ți-e plină.
În noi, prin noi și-n mâinile ce ne stau în sfârșit legate,
Curge-un izvor ce curățește-n adevăr și-n unitate.

Simt bucurie, pace și am o-ncredere deplină,
N-am nici o vrednicie și totuși stau senină.
Văd mâna Ta cu drag cum se întinde înspre mine,
Și brațul Tău cum cu putere mă înconjoară și mă ține.
Nu este vreun alt lucru sau loc ce-mi poate da,
Aceeași împlinire ce-o am că sunt a Ta!