Din furtunile tăcerii

Din furtunile tăcerii
Norii-și picură durerea,
De la Tronul îndurării
Mai răsare mângâierea...

O chemare veche apune
În amurgu-aprins în sânge,
Gata-i trâmbița să sune
Bucuria-n care-oi plânge...

M-a lăsat din clește tina,
Ca un sunet merg pe unde
Și pe raze din lumina
Ce de ochii dragi mă-ascunde...
* * * * * * * * * * * *
S-a făcut doru-o scânteie
De visare transcendentă
Ce n-a mai putut să steie...
Că mi-e crucea incompletă.

25/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)