Lăcomia nu e bună!


După zmeură şi fragi
Ursul cel vioi şi mare
În pădurea cea de fagi,
Merge alene, pe cărare...

Hrana buna îi prieşte
Dar leneş, se mişcă greu
Mai stă şi se odihneşte
Mormăie, posac şi rău...

O albină-l necăjeşte
Un roi, e-n apropiere...
El după faguri tânjeşte
Ar dori mult, nişte miere;

Miere, fragi, zmeură, mure...
Le-ar mânca, de le-ar avea;
Le caută prin pădure
Să le găsescă, ar vrea...

Pădurea-i plină de toate;
De ea, Domnul se îngrijeşte
Să mănânce bine, poate
Însă el, se lăcomeşte...

Domnului Îi e urâtă
Lăcomia, la oricine!
Ursul, la toate se uită...
Şi le vrea doar pentru sine.

Uneori, chiar se răneşte
Printre rugii deşi de mure
Dar nici asta nu-i prieşte
Să se înfrupte, şi să fure...

Acum spre roi se îndreaptă...
Mierea dulce și cleioasă,
Bună, gustoasă-l, așteaptă
E atât, de delicioasă... . .

Albinele-l năpădesc
Şi cu acele-l înţeapă
Către el se năpustesc
De pedeapsa lor, nu scapă...

Fuge ursul supărat...
Mormăie, e îngrozit!
Chiar în bot l-au înţepat
Dacă el s-a lăcomit.

Chiar dacă suntem copii,
Lăcomia, e urâtă;
Domnul ne va pedepsi
El din cer, la noi se uită.

Ursul dacă a lăcomit
Doar necazuri a îndurat;
A fost aspru pedepsit
Şi nici miere n-a mâncat.

Amin

Câmpia Turzii, 16 ianuarie 2015