Limba-i oglindă ce-arată

Limba-i oglindă ce-arată,
(Și nu poate să greșească),
Cu ce-i inima încărcată
Și starea duhovnicească.

Limba arată adevărul
Despre omul care minte,
Îi dă pe față neadevărul
Chiar cu propriile-i cuvinte.

Ce omu-n ascuns trăiește;
Pizmă, ură, amărăciune...
Tot ce-n inimă dospește,
Limba în evidență pune.

„O lume de nelegiuire”
Stă în inimă ascunsă
Și orice neprihănire
De limbă-n lumină-i pusă.

Unde este duh de ceartă
Și lumească înțelepciune,
Minciună, slavă deșartă...
Limba foc în toate pune

Și întocmai limba face
Cu starea neprihănirii;
Ea seamănă har și pace
Și miresmele iubirii...

Limba aprinde luptele
Ca și certurile toate,
Când o ațâță poftele
Unei firi neînfrânate.

Este cert că niciodată
Nu îmblânzești o limbă care
Nebunia firii-o poartă,
Până când firea nu moare,

Dar când firea-i răstignită
Și domnește Isus Hristos
Limba-i dulce, îmblânzită
Și de foarte mult folos.

„Tânguiți-vă și plângeți!”
Nu sporiți ticăloșia!
Cereți harul să învingeți
Și sporiți credincioșia!

28/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)