Nu te cuprinde câteodată
Un dor adânc de-albastre zări
Când vrei să zbori... să zbori spre stele
Să te confunzi cumva cu ele
Pe ancestralele cărări?

Şi nu ţi-e dor... ţi-e dor de pace
De pacea sfântă ce-o dă El
Când proşternut în rugăciune
Te cheamă-aşa duios pe nume
Isus Cristos Emanuel?

Nu te cuprinde câteodată
Un dor de cântec, de iubire
Şi vrei cu mâinile spre cer
Să ieşi din traiul efemer
Tinzând spre zări... spre împlinire...

O... cât ai vrea atunci să zbori
Spre ţara ce te-aşteaptă sus...
Dar încă lutul te mai ţine
În lumea-aceasta de suspine
Şi doru-i greu... prea greu de dus!