Prin văile minții mele

Prin văile minții mele
Prinde-a se rări iar ceața
(Și zic, Doamne adă-n ele
Mai degrabă „Dimineața”...)

Se ivește un cer cu stele
Ce-mi înseninează viața,
Luna râde printre ele
De îi strălucește fața

Și-un miros de viorele
Nădejdi-i alungă greața,
Scânteioare mititele
Reîmpodobesc speranța,

Roua apucă să le spele
Viselor toată negreața,
Niște raze mărunțele
Redau inimii albeața

Și în noaptea imaculată
Fără formă și culoare
Se împrăștie deodată
Dor, speranță, resemnare

Și lumină adevărată.

21/01/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)