BARABA, VEI CĂUTA TU RAIUL?

Atmosfera în celulă era foarte-apăsătoare
Lanțurile erau grele, lăsau urme la picioare
Nici o rază nu putea, înăuntru, a străbate
Deținuții toți știau: să mai scape nu se poate
Dezolarea i-a învins și priveau cu resemnare
Așteptând o judecată, așteptând o condamnare.

Printre deținuți, Baraba, cu privirea încruntată
Cunoștea că soarta lui e-n registru consemnată
”Am luptat pentru un crez, pentru-a noastră libertate
Dacă trebuie să mor, voi muri cu demnitate
Nu degeaba sunt zelot care și-a-nțeles menirea
Pot să-ndur o suferință, pot să-ndur chiar răstignirea
Alții vor veni în urmă jugul Romei să-l zdrobească
Alți eroi acest popor, sunt convins, o să mai crească.
Dar ființa de alături cu privirea lui blajină
Parcă poate radia calm și pace și lumină
Zvonul merge că declară că Iehova-i este Tată
Și că va veni o vreme pentru dreapta Judecată
Faptul c-a ajuns aici, la un loc cu criminalii
S-ar putea să genereze alte dure represalii.”

Dar în timp ce cugeta la surprizele vieții
Cum, desigur, n-o s-ajungă vremurile bătrâneții
Vocea unui gardian l-a-ntrerupt din meditare
Cu o voce care-avea iz de pură consternare:
”Fără nici o-ntârziere, fără multe explicații
(Mi-a fost dat să văd în viață foarte multe aberații)
Ieși de-aici și du-te-acasă, sau la prietenii ce-i ai
A căzut osânda grea peste Cel cu vis de Rai.”

Nu știa ce să mai creadă, dar era în alergare
Înafara închisorii să transmită vestea mare
”Pe lemnul respingător erau gata să m-așeze
Și în carne și în oase cuiele să perforeze
Dar deodată sunt afară, pe o stradă-ndepărtată
Viața are ciudățenii și enigme câteodată.”

Dar acuma întrebarea care cere rezolvare
Nu vrea să se-ndepărteze, îi produce frământare
Este glas interior? E îndemn din conștiință?
Sau o stare de mistere ce-i intrase în ființă?
Nu poate să precizeze, dar aude foarte clar:
”Unde te îndrepți acuma, spre care străin hotar?
Doar în urmă cu o oră tu credeai că te vor duce
Fără multă judecată să te pună pe o cruce
Dar iată-te-n libertate; și uimirea te-a cuprins
Suflu ce se zbate-n tine, e puternic, nu s-a stins
Știu că gândul răzbunării te apasă foarte tare
Dar gândește-te profund: nu ai vrea răscumpărare?
Nu ai vrea să cauți Raiul, să cunoști acea Ființă
Care în celula sumbră ți-a vorbit de pocăință?
Nu ai vrea să schimbi omorul cu o pasiune sfântă
Și să te alături turmei care către Cer se-avântă?
Mâine s-ar putea să n-ai șansa ce-astăzi se arată
Ai văzut ce e în lume, care e a ei răsplată.
Că osânda-i anulată nu a fost la întâmplare,
Nu ai fost eliberat să produci exterminare
Crezul ce te-a animat să ucizi, să-ți faci dreptate
Nu se poate conecta cu un fapt de demnitate
Tone de nelegiuire de te-ar apăsa spre tină
Toate pot să fie șterse de edenica Lumină.
Sabia ce ți-a fost armă pune-o repede în teacă
(Dragostea și violența niciodată nu se-mpacă)
Nu-ndrepta acum gândirea spre un diabolic plan
Căci exist-un jug mai greu decât greul jug roman
Păcatul te va atrage pân’ la lutul cel uscat
Să nu poți să te mai bucuri de un cer înseninat
Caută-i pe-acei ce-nalță glorii către Creator
Și servesc din Apa vie din nepieritor Izvor
Vei cunoaște altă stare, altă viață vei trăi
El în orice-mprejurare, vei vedea, te va păzi
Nu respinge un îndemn ce-ți vorbește-atât de lin
Du-te la amicii tăi să le spui de-un nou destin
Și-amintește-ți de Ființa cu privirile senine
Chiar pe lemnul de ocară se gândește și la tine.”

George Cornici/2 Februarie, 2015