Întorsăturile de drumuri
M-aduc numai unde știu ele
Că-n sihăstrie de cătunuri
Ori gălăgia de șosele.

Pe îngustimea de cărare
Descoperindu-mi noi imagini
Pot a-ntâlni o depărtare
Sau locul strâns în jur de margini.

Și că îmi spun:„Mai am a merge!”
Și că îmi zic:„Iată oprirea!”
Direcții noi îmi prind în mreje
Speranțele și cu Iubirea.

Prin oscilații de secunde
Pășesc pe întocmiri de planuri,
Dar niciodată nu știu unde
Uimite îmi vor fi elanuri.

În univers rotund de sferă
Țesut de-atâtea căi și țeluri
Tăindu-mi sens prin atmosferă
După ecouri de apeluri,

Un neoprit în lumea largă
Care îmi cere cale nouă
Cu toată viața mea pribeagă,
Iar eu le-ascult pe amândouă.

Spre orizonturi infinite
Viața mă trage și mă mână
Nomad chemat doar înainte
De șapte ori pe săptămână.

Nu-ntreb succesul sau pământul
Dacă pornirea mea e dreaptă
Mă stărui doar s-ajung Cuvântul
Care-n vecie mă așteaptă.