La vatra pustiită, pe-al ciocârliei tril
Mă întorc să-mi regăsesc iubirea de copil,
Văd plopul de departe, se-nalță peste sat
Și-un nume ia proporții, în scoarță încrustat.

Ulicioara-mi pare un râuleț pe-o ie,
Pe când e-atât de largă în amintirea-mi vie,
Sub gardul aburind de ploaie, o băltuță,
Oglinda ei mă-mbie să intru-n ea, desculță.

Tăcerea mă-nfioară! Zombor de ce nu latră?
El întotdeauna mă-ntâmpina la poartă,
I-am auzit adesea, de peste zări, lătratul...
De ce tace astăzi? S-a dus și el, săracul.

S-au stins cei dragi, pe rând, s-a dus mama și tata,
Motanul meu, Milenti, a amuțit poiata,
Fântâna umple vadra, nu-s iezi să mai adape,
Doar ciripit de păsări îi tremură pe ape.

În ogradă,-n floare, mă-ntâmpină zambila,
Salută liliacul, din ciorchinii lila...
Nu-i părul, nici gutuiul, cireșul, pruni ciopor,
Papila amintirii mai simte rodul lor.

Trec pragul ce-mi fusese o margine de vis,
L-a înghițit pământul, parcă-i un fir nescris,
Târnațul nu mă-ncape, dar nu pot să-l acuz,
Pe-o bundă dorm în pace, păpuși de cucuruz.

Descui încet odaia, caut ceva anume,
În leagăn printre vise, pe cuptor, în rame,
Pe lavița-ncrustată cu doine bătrânești,
În fuiocul mesei, în scrinul cu povești.

Unde îmi ești iubire de prunc nevinovat?
Și cu emoții sfinte în piept, am așteptat,
Făcându-mi ochii roată, aștept acel ecou,
Să mi-l trimită Cerul, copil iubind, din nou.

Nu vine dintr-un sul ce l-am uitat pe grindă,
Rama amintirii nu poate s-o cuprindă,
Nici firida vremii, nici giuvaer ascuns...
Iubirea îmi răspunde din pieptul Lui Isus.

Azi, când umbra serii mă mână spre Acasă,
Mai mult decât truda, dorul în palme lasă,
În rana vindecată, lacrimi și suspine,
Cu inima de prunc, Isuse-alerg spre Tine.

Amin!

cucuruz= porumb
târnaț=cerdac
Fuioc=sertar
lila=violet