MANTUIREA
*
Din oceanul stelelor strălucitoare,
Coboară Steaua mântuitoare.
Din Legământul iubirii așterne,
Peste om, mângâieri paterne.
Al vieții eterne Împărat pe cruce,
Omului nou orizont aduce.
Cu putere calcă peste moarte
Prin învierea Sa iubire împarte.
Trece victorios peste mormânt,
Dând vieții un viu legământ.
Și-o cale sfântă, izbăvitoare,
Celui ce din păcat vrea salvare.
Mântuirea, legământ al iubirii,
Croiește calea nemuririi.
Al vieții noastre Împărat,
De sub puterea morții ne-a scăpat.
Suflete bucură-te și cântă,
Cu elan spre cer te avântă.
Laudă necontenit pe Iisus,
Iubirea Lui e de orice mai presus.