Şi neascultarea doare

Îţi voi povesti, de vrei,
Ce-a păţit micul Matei.
…Era într-o zi geroasă.
Azi, nu vei ieşi din casă!”

Zise mamă, grijulie.
“Vei sta în sufragerie
Şi frumos te vei juca
Cu Sara, că-i sora ta.”

Trecu iute dimineaţa.
Cei doi, îşi pictară faţa.
Tare bine s-au simţit!
Au râs şi s-au zbenguit.

După-masă, iarăşi joacă,
Nimenea să nu-i întreacă!
Au dansat, au ţopăit,
Până când au obosit.

Mama îi privea voioasă,
Apoi a ieşit din casă
Să-ntindă rufe spălate.
Dar nu le-ntinse pe toate,

Căci Matei ieşise-afară,
Dar se oprise pe scară.
S-a ţinut de balustradă
Şi nici nu-i veni să creadă

Că mâna i s-a lipit
De metalul lăcuit.
Curios din cale-afară
Puse şi limba pe bară

Şi ea i-a rămas lipită
De balustrada vopsită
În roşu portocaliu.
Şi vă spun drept, nici nu ştiu

Cât se mai vedea din bară,
Cât din limba scoasă-afară!
Căci Matei, bietul băiat
Stătea parcă agăţat.

Cu fetişoara-i frumoasă,
Sara îl privea din casă
Şi nu-nţelegea ce face
Frăţiorul, se preface?

Ori i s-a-ntâmplat ceva?
De ce s-o strâmba aşa?
Şi fiindcă era mai mică,
I s-a făcut tare frică

Şi-a-nceput să plângă tare:
“Mami, vino, că îl doare
Ceva pe fratele meu!
Cred că i se face rău!”

Mama se întoarse-n grabă
Lăsând baltă multa-i treabă
Şi îl găsi pe băiat
Prins de bară, speriat

Şi plângând, far’a putea
Să mai rostească ceva.
N-ascultase să nu iasă
În ger, ci să stea în casă!

I-a zis liniştit să stea,
Să nu se mai zbată-aşa,
Că se va răni mai tare!
Ea veni c-o cană mare.

“Dacă stai cuminte,-ţi trece!”
Şi a turnat apă rece
Peste balustradă toată.
Limba lui Matei, umflată

S-a dezlipit , în sfârşit!
Iar băieţelul, spăşit,
Ceru măicuţei iertare.
El se speriase tare…

Că o s-asculte-a promis
Şi-apoi, suspinând, a zis:
“Nu ştiam c-atât de tare
Şi neascultarea doare!"