Când ai venit la ușa mea... .


Când ai venit la ușa mea
Ştiam de ce mă cercetezi
Dar am fugit din calea Ta
Mă ascundeam, să nu mă vezi...

N-am vrut deloc să Te primesc
M-aș fi simțit prea vinovat
Privirea Ta s-o întâlnesc
N-aș fi dorit, eram speriat...

De faptele-mi nesocotite,
De relele, ce le-am făcut
De vorbele nelegiuite,
Care-mi plăceau atât de mult.

Numeam credința, slăbiciune
Și nu voiam să par așa
Căci nu-mi păsa de ce se spune
Mândria mea, nu mă lăsa.

Mândria mea, înfumurarea,
Nu mă lăsau, să mă smeresc
Satan, îmi aținea cărarea
Și mă făcea să mă îndoiesc.

Iubeam păcatul, libertatea,
După al meu chef, să trăiesc
Iar adevărul și dreptatea
Știam că prea rău mă rănesc.

Ipocrizia, falsitatea,
Erau atunci, deviza mea
Și nu iubeam deloc dreptatea
Din viața mea, total lipsea.

Eu, pentru asta am fugit
Căci mă temeam atunci de Tine
Atent apoi, am chibzuit
Căci Tu, la oameni le vrei bine.

Totul știam, am auzit
Dar, îmi părea prea complicat
Să fiu al Tău, nu m-am gândit
Credeam că de mine-ai uitat.

Că-n seamă, nu m-ai fi luat
Eram prea dur și prea vulgar
La tot ce e rău m-am dedat
Și să mă schimb, ar fi-n zadar...

Dar totul la o parte ai dat
Și drept în față m-ai privit
Când ușa mea Ți-am descuiat
Tu ai intrat, eu Te-am primit.

Nu pot uita a Ta privire
Când ochii ni s-au întâlnit
Plină de pace și iubire
Prezența Ta m-a liniștit.

N-avea de ce să-mi fie teamă,
Blândețea din privirea Ta
Avea ca să-mi aducă-n grabă
Speranța și încrederea.

Te voi urma, Te voi iubi,
Al Tău voi fi pe veșnicie
Și mântuirea voi primi
Gloria Ta, în veci să fie.

Amin

Câmpia Turzii, 12 februarie 2015