Ce-aș fi de-aș fi fără Credință?
Ceva ascuns de-orice lumină
Tot socotind din neputință
Cum rolul lui i se termină.

Un stârv de carne ce se strică
Iar amăgindu-se cu fapte,
Momâie împăiată-n frică
Temându-se cumplit de moarte.

Întemnițat de soartă-n fire
Scăpând din bale după stele
Și egoist numind iubire
Doar niște simțuri mărunțele.

Ce-aș fi fără Credință, oare?
Iluzii, vise prăbușite,
Numai ca frunze două aripi
Prin alte file ofilite.

Părinte-Ți mulțumesc de Viață
Mai sus de pofte și imagini
Când aflu Dragostea măreață
Ce n-are-nchipuiri și margini!