Baraba

O inimă ce-i rece și pustie,
Și fără nici un pic de orizont,
E aruncată-n lanțuri, la galere,
Căci a făcut răscoală, în norod...

În beznă-n, lanțuri, copleșit de lupte,
Își frînge inima într-un pustiu...
Fără să vadă nici măcar o rază,
De-a mai rămîne-n viață, un suflet viu.

Era Baraba, suflet plin de zdrențe...
Ce-amenință adesea în norod;
El a iubit vărsările de sînge,
Și numai rău era în al lui rod,

Acum, e aruncat în închisoare,
Așteaptă clipa-a fii decapitat...
Sau răstignit pe cruce; Ce durere!
Și nici o urmă nu-i... de-a fi iertat...

Deodată,-n coridoare, aude pașii...
Cum temnicerii, se grăbesc spre el;
Ce-or mai fi vrînd acum, din nou, soldații?
Ei trag zăvorul, uşa i-o deschid...

"Ești liber!", i se rostește-apoi sentința:
- În locul tău, azi, va muri Isus!
El va fi răstignit, tu ai putința
Să fii om liber! Iudeii-așa au spus...

...Isus să moară pentru mine, oare?
Dar cine-i El, și de ce-i condamnat?
Cum să imi facă mie-așa favoare?
O! Cîte întrebări l-au frămîntat...

Se duce-n sala cea de judecată
Să vadă, oare, cine e Isus?
Dar El, e prea-mbulzit de gloată...
Isus urcă pe Golgota în sus...

Cade... iar se ridică... se uimește...
O! Corpul Lui e numai vînătăi!
Deodată, lîngă El pășește,
Și simte, din iubirea Lui, şuvoi...

Ce ochi senini! Ce frunte-nsîngerată...
Ce "om" din alte lumi, aici la noi...
Nu voi mai fi acum, ca şi-altădată...
Și ochii, varsă lacrime șuvoi...

Ajunși pe dealul Căpățînii,
El crede că Isus va fi salvat...
Dar, nu... și moare... Că-i sentința urii;
Și tot mai greu l-apasă-al lui păcat...

Atunci, în întunericul de groază
Cînd s-a cutremurat pămîntul tot,
În lacrimi mari, salvarea-i radiază;
Omul Isus, bău paharul tot.

Salvare! Mîntuire! Liberare!
Cîte comori ce el nu le-a știut...
Dar le-a primit și el, și fiecare,
Care-nțelege de ce a suferit...

De ce a trebuit o cruce...
De ce să moară chiar Isus pe ea...
De ce în locul lui, bătut de bice...
...Adus-a lumii, mîntuirea Sa...

Putea ca să refuze suferința;
Să-I vină mii de îngeri-n-ajutor...
Dar, cum se mai scria din biruința,
Ce este scrisă-n sulul cărților?...

În locul meu, și-al tău, ce-asculți cuvîntul...
În locul nost' Isus a suferit...
Nu doar Baraba e salvat prin-Dînsul,
Ci mii și mii, prin har, i-a mîntuit.

Poate te uiți printre zăbrele, prieten...
Și nu vezi nici o oază în pustiu;
Nu mai găsești în tine nici un licăr...
Să vezi vreo rezolvare cât ești viu...

Isus te cheamă; El cu crucea-n spate,
A dus povara cea mai grea.
Și a adus la fiecare-n parte...
Celor ce cred azi, mîntuirea Sa.

Nu doar Baraba a găsit salvare!
Și eu, și tu, putem primi în dar!
Depinde de trăiești în ascultare,
Și pui păcatelor, deplin hotar.

A pus hotar în mii de generații...
Și despărțit-a miile de ani;
Și ne-a transmis cu pace, mii de grații
Pe care le-nnoiește, an de an.

N-ai vrea, să-L iei Apărător în viață?
N-ai vrea, să vezi în coastă, al Său semn?
Isus te cheamă și îți dă speranța,
Dar tu, asculți al Duhului îndemn?

E zi de sărbătoare printre oameni;
Dar sus în cer, e mult mai frumos;
Căci ni s-a scris "Iertare!", fiecărui,
Ce luptă-n viață-a fii credincios!
Amin