Curat, gingaș și fără pată,
Un copilaș sunt, Domnul meu,
Și prin trăirea mea curată,
Vreau să arăt că sunt al Tău.
Mi-au spus părinții despre Tine,
În casa Ta m-au dus mereu,
M-au învățat ce este bine,
Mi-au spus căci: Tu ești Dumnezeu.
Așa cum sunt eu vin la Tine,
Te rog să mă primești Isus,
Sunt mic, dar brațul Tău mă ține,
Eu știu căci mă iubești nespus.
Te rog să-mi dai înțelepciune,
Și să mă crești, o, Domnul meu,
Ajută-mă să fac doar bine,
Și să fiu bun, pe placul Tău.
Amin
Ica Drăgoi
26.02.2015