A doua mea poezie creștină

Isus ne cheamă azi din nou
La viaţă nouă şi credinţă
Cu glasul Său ca un ecou:
„Veniţi, creştini, la pocăinţă!”

Cu gura arsă şi-nsetată,
Cu glasul plin de umilinţă
Isus ne cheamă înc-o dată:
„Veniţi, creştini, la pocăinţă!”

Se-aude-un glas plin de iubire
Ce cheamă-n slăvi, la biruinţă:
„Veniţi, copii, la Mântuire!
Veniţi, copii, la pocăinţă!”

Pe Golgota durerii noastre
Îngenunchem cu umilinţă.
Isus ne cheamă-ntr-a Lui oaste:
„Veniţi, creştini, la pocăinţă!”

Prin Duhul Sfânt s-avem iertare,
Să ne zidim a noastră fiinţă
Prin Domnul nost’ şi-a Lui chemare:
„Veniţi, creştini, la pocăinţă!”

Azi jertfa Mielului ne cheamă
La pocăinţă şi iubire,
Iar Domnul sfânt cu drag ne-ndeamnă:
„Veniţi, copii, la Mântuire!”

Ne-ndeamnă astăzi Domnul vieţii
Ca Tatălui să-I dăm cinstire
Şi strigă-n zorii dimineţii:
„Veniţi, copii, la Mântuire!”

Azi, ca un imn de biruinţă,
Ascult această glăsuire:
„Veniţi, creştini, la pocăinţă!
Veniţi, veniţi la Mântuire!”

Purtaţi pe-aripi de biruinţă
Ne îndreptăm către iubire
Şi, prin Cristos, spre pocăinţă,
Căci spune Domnul, spre zidire:

„Veniţi, copii, la fericire!
Veniţi, creştini, la biruinţă!
Veniţi, veniţi la Mântuire!
Te-aştept, popor, la pocăinţă!”