Cindva, de mult traia o data
Un imparat ce-avea doi fii,
Avea un suflet bun de tata.
Si foarte multe bogatii.

In tara lui, nu era nimeni
Mai bun si milostiv ca el.
Poporul avea belsug de pine
Caci el credea in Dumnezeu.

Si iata, intr-o zi la tata
Venise unul dintre fii
Si a cerut ca de indata
Sa primeasca a lui bogatii.

“O tata bun, eu cred ca merit
Ca sa-mi primesc averea mea,
Caci sunt crescut si sunt puternic
Vreau ca sa-mi vad de viata mea”.

Atunci indurerat stapinul
Ii dase tot ce-a meritat.
Iar fiul, nechebzuit, hapsinul
Si-a luat averea si-a plecat.

S-a dus voios departe-n lume
Si petrecind se rasfata
Era vestit cu mare nume
Atit, cit averea lui tinea.

Dar iata ca se duse-ndata
Toata averea ce-a primit
Si a ramas fara de casa
Fara de hrana, zdrentuit.

Isi cauta un loc de munca,
Ca sluga la un om bogat.
Porcar ajunse ca sa fie
Pentru a cistiga de mincat.

Dar iata ca venise-o foame
Peste tara unde el muncea
N-avea nici dreptul la roscoave
Pe care porcii le minca.

Isi zise-atunci sfios in sine
“O, ce nechibzuit am fost.
In casa tatalui e belsug de pine,
Iar eu muncesc fara folos.

Ma voi intoarce deci acasa
Si la picioare am sa-i cad
Iertare am sa-i cer, cu lacrimi
Si-i voi sluji ca si argat.”

Si iata ca de dimineata
Fiul spre tatal lui porni
Si cind se-apropia de casa
Blindul lui tata-l intilni.

Iar tatal ii iesise-n cale
Cu bratele deschise larg
Avea o mare nerabdare
Si-l astepta voios in prag.

“Aduce-ti haina ce-a mai buna
Si-n deget punetii un inel,
C-a fost pierdut, dar azi acasa
S-a intors chear insusi fiul meu.

Taiati vitelul cel mai mare
Un ospat mare pregatiti
S-auda in orce-ndepartare
Fiul pierdut e regasit.”

Si tatal il cuprinse-n brate
Pe fiul ce pierdut era
Si fericiti au stat la masa
Ospatul lor pe veci tinea.