Comori de suflet, pilde și dulce-nțelepciune,
În Biblie sunt puse, aproape, la-ndemână
E una ce ne-nvață că-i o deșertăciune
O viață fără Domnul și plină de furtună.

„Din cei doi fii pe care un om îi dobândise
Lipsit de-nțelepciune, cel mic îi zise-odată:
«Dă-mi partea mea de-avere să pot trăi ca-n vise!
Și tatăl a-mpărțit-o în părți egale toată.

Nu după multe zile, își strânse el averea
Și a plecat de-acasă, departe de-a sa țară
Pe-o viață de desfrâuri el și-a găsit plăcerea
Nebănuind că pâinea avea să-i fie-amară.

El cheltui, deci, totul pentru plăceri de-o clipă
Și-n țara lui, departe, avea să plângă-amarnic
Căci foametea cea neagră-și întinse-a ei aripă,
Iar el, pe cât se vede, nici nu era prea harnic.

Se duse, dar, degrabă și se-angajă ca slugă,
Iar omul unde-ajunse cu porcii îl trimise.
Cât ar fi vrut atuncea la roșcove s-ajungă!
Dar nu putea să-nhațe, căci nu-i erau permise.

Și stând așa pe gânduri, a tresărit de-odată:
«Dar toți argații noștri nu duc lipsă de pâine
Deci, am să plec acasă și am să spun: „O, tată,
Primește-mă argat!” Și asta chiar de mâine. »

Astfel, plecă spre casă… Dar lungă-i calea-ntoarsă!
El încă n-ajunsese, dar tatăl îl văzuse
Și alergă ̕nainte-i: «Bine-ai venit acasă! »
Și plânse mult la pieptu-i, căci parcă îl pierduse.

«Tată – îi spuse fiul – păcatu-mi stă ̕nainte,
Dar Domnul să mă ierte, și-asemenea și ție,
Cu lacrimi și regrete, îți fac o rugăminte:
Primește ca de-acum argat să-ți fiu eu ție! »

Dar tatăl zise-ndată: «Puneți-i haina bună
Și un inel pe deget și-ncălțăminte-ușoare,
Aduceți și vițelul cel îngrășat; o lună
Să fie veselie, că azi e sărbătoare!

Căci fiul meu acesta ce mort a fost o vreme
A înviat acum și merită iubire;
Era pe drumuri rele pierdut mult prea devreme
Dar el s-antors acum spre-a Domnului cinstire. »

Băiatul cel mai mare de la ogor venise
Și, auzind acasă că-i muzică și jocuri,
Pe-un rob chemă afară și, curios, îi zise:
«Ce se întâmplă-aicea de-i veselie-n focuri? »

«Dar cum? Nu știi stăpâne că încă ai un frate?
A fost plecat o vreme, dar s-a întors la tine
Iat tatăl vrea prin asta iubirea să-și arate
Și a tăiat vițelul că-i sănătos și bine. »

Înfuriat la culme când auzise-aceste,
În ura lui cea mare nu mai voi să intre,
Dar tatăl zise: «Intră, căci am să-ți dau o veste. »
Iar el îi spuse: «Tată, te rog să iei aminte!

Eu îți muncesc ca robii de-atâția ani de zile
Și – iată – niciodată nu ți-am călcat porunca
Și ți-am lucrat și câmpul și munci mai dificile
Deci, pentru fiu-ți cinstea și pentru mine munca?

Căci mie niciodată nu mi-ai tăiat un ied.
Știi oare tu averea-ți pe ce-a fost cheltuită?
Pe desfrânări și pofte și pe necinste, cred,
Pe-o viață fără grijă și de poveri lipsită.”

«Tu mi-ești întotdeauna aproape, ești cu mine
Și nu cunoști ce-i lipsa, căci tot ce am las ție,
Dar fiul meu acesta a dus-o oare bine?
Deci ce mai stai? Poftește, să fie armonie!

Căci iată c-al tău frate la moarte se dusese
Dar a-nviat, e-acasă și-i plin de umilință;
Din drumuri de ocară pe unde el fusese
A fost găsit și-i vrednic de-a Vieții biruință. »”

Și noi am fost odată risipitori, se pare,
N-am ascultat de Tatăl și n-am avut credință;
Acuma însă Domnul ne-a dat răscumpărare
Slăvit să fii Tu, Doamne, căci Tu dai biruință!