Adormiră flori, de Lună legănate,
Doar crinii au rămas să mai vegheze,
Străjuiau miresmele pe metereze
Când m-am născut trecând din noapte-n noapte.

Au adus zorii culori să mă-nfășeze,
Edenul simulat, cu poame coapte,
Cu fruct oprit, ispite și păcate,
Susur camuflat de gureșe cinteze.

Mi-e viața doar un abur, trecătoare,
Îmi conturează sufletul pe un traseu
Pe care numai Dragostea nu moare.

Când legăna-va Luna, pe mormântul meu,
Crini și bujori-făclii, comemorare,
Voi privi de-Acasă, slăvind pe Dumnezeu.

Amin!