Poema infinitului meu

Colindând prin adâncul pustiului
Meu tăcut
Pe-o cale încredințată destinului
Pierdut
În drumul nemaivăzut al Empireului
Necunoscut,
Dar regăsit în chipul străinului,
Cel de temut,
Zămislit chiar din Lumina Infinitului
De neconceput...
Am descoperit întruchiparea Minunatului,
Perfect nefăcut
Ce-a făcut din nimic oștirea cerului
Văzut și nevăzut...

El locuia străin în adâncul adâncului
Meu de lut
Luminându-mi zariștea infinitului
Absolut,
Împletit în rubine...
El, Marele Împărat,
Lupta pentru mine,
Dar eu L-am rănit, L-am rănit ne-ncetat,
L-am respins...Iar El m-a iubit și mi-a vorbit
Cu dragoste, necontenit!

O, ce mult regret acum că nu L-am ascultat,
Că am cârtit nesupus, prin deșert, și nu L-am urmat...
Robia-mi, ca plăcută-mi plăcea s-o invoc
Răzvrătindu-mă întruna, lângă Stâlpul de foc
Ce-mi încălzea necurmat nisipul...
Dar El, m-a iubit, m-a iubit neîncetat
Lămurindu-mi argintul...
Și m-a cercetat
În adânc, unde chipul, o, chipul
Său minunat
Îmi răscolea, lămurea și umplea infinitul!

Da! El, m-a iubit totdeauna și nu m-a lepădat,
Ci S-a lepădat de slava Sa, S-a golit de Sine,
Și, a venit în lume, cu un trup de rob îmbrăcat,
Să Se pună chezaș, între cer și pământ, pentru mine
Și-a plătit El, pedeapsa cumplitului meu păcat!

O, în trupul Său sfânt, nelegiuirea mea a purtat,
A suferit fărdelegea mea, ocara și blestemul,
Și „cu moartea Sa pe moarte-a călcat”
Ca eu să văd Viața, să pot moșteni Cerul!

O, Isuse iubit, Te văd și acum suferind
Și murind pentru mine,
Te văd Dumnezeu glorios, moartea biruind
Și înălțat pentru veci, pe Tronul Slavei divine!
Te văd Mare Preot, necurmat mijlocind
Pentru lumea căzută-n adânc de rușine

Și vin cu îndrăzneală sfântă la Tine;
Tu ești milos și Te înduri de un om păcătos,
Tu ești veșnicul Dumnezeu, Tu ești Hristos,
Domn în Cer, pe pământ și în mine,
Ești infinit de bun, iertător, Minunat și frumos!

Eu sunt încă-un sărman peregrin
În lumea de-amar și de chin
Dar sunt al Tău, Îți aparțin!
Cuvântul Tău Sfânt mi-e da și amin,
Cu mintea și duhul Te laud și mă închin
Că-adâncul sufletului meu de Tine e plin,
Iar bunătatea Ta și harul Tău deplin
Mă transformă mereu în templu divin!

25/02/2015*Ioan Hapca
(Zaragoza)