De ce?

De ce nu vii de pe cărări pierdute
Să-mi cazi la piept ca un copil iertat,
Când pentru tine am urcat Calvarul
Și am murit pe-o cruce atârnat?

De nu vii ca sa îți iert păcatul
Ce te apasă zilnic tot mai greu,
De ce respingi mereu chemarea sfântă
De ce nu vrei să fii copilul Meu?

De ce nu vii să te prosterni la cruce
Să lepezi tot trecutul păcătos,
De ce nu vrei să vii la mantuire
De ce respingi chemarea lui Cristos?

De ce privești mereu spre lume
Când totu-i goană după vânt ,
De ce nu vrei să vii la Tatăl
Ce-I veșnic viu și pururi sfânt?

De ce plăcerile de o clipă
Ne atrag parcă mereu în jos,
Și adesea bem paharul lumii
Plin cu otravă, veninos.

De ce, atras de vraja lumii
Mai rătăcești prin văi pustii,
De ce nu vrei să vii acasă
Să fii cu Mine-n veșnicii?

De ce în via mea cea mare
Chemandu-te ai refuzat,
De ce nu crezi că aurul,
Trecut prin foc, e mai curat?

De ce te răzvrăteşti întruna
De ce la Mine nu te-ntorci?
De ce în marea-ti nebunie
Arunci diamantele la porci?

De ce mai rătăcești copile,
Prin enigmaticul pustiu,
De ce aștepți să treacă vremea
Și nu te întorci pân' nu-i târziu?

Astăzi am milă şi iertare,
Mâine, voi fi judecător;
Acum cât încă se mai poate,
Să nu uiți că ești trecător....

De ce ni-e scurtă bucuria
Iară tristetea-i tot mai grea,
De ce e lungă suferința
Și ne lipsește dragostea?

De ce suntem loviți de patimi
Și adeseori cădem înfrânți,
De ce păcatul ne robeşte
Și nu putem să fim mai sfinți?

De ce nu mai putem iubi,
Pe aproapele de lângă noi,
De ce în mintea noastră, întruna,
Persistă același trist război?

De ce-ai făcut să izvorască
În inimi dorul după Tine,
Iar firea astăzi ne îndeamnă
Mai mult să facem rău, ca bine.

De ce mai mult privim spre lume
Spre bogăţia-i trecătoare,
Făr' să gândim că poate mâine
Nu va mai fi nici cer, nici soare.

De ce vărsăm atâtea lacrimi
De ce-s puține bucurii,
De ce-Ți întârzie venirea,
Părinte drag din veșnicii?

De ce atâta lume astăzi
Nesocotește al Tău cuvânt,
Nevrând să creadă căci viață
Există și după mormânt?

De ce refuză omenirea
Mereu, mereu al Tău Cuvânt,
De ce adesea așteptarea
Pare prea lungă pe pământ?

De ce-s bolnavii prin spitale
Iar alții nu au ce mânca,
De ce ne e credința mica,
Și nu putem a-i ajuta?

De ce bătrâni fără putere
Sunt părăsiți azi de copii,
De ce-i atâta jale amară,
În loc de sfinte bucurii?

De ce e oare despărțire
Familii care se destramă,
De ce de multe ori în viaţă,
Trăim o adevărată dramă?

De ce- s copii rămași pe drumuri
Fără părinți să-i ocrotească,
Și nevoiti sunt a cerși
Pentru a putea ca să trăiască...

De ce să plângi o veșnicie
Când poți ca să primești salvare,
De ce nu vrei să vii la cruce
Să-ți lași păcatele murdare?

De ce ai plecat în lumea largă
Ca fiul cel risipitor,
De ce ai părăsit un tată,
Şi-un Dumnezeu ocrotitor?

De ce, pentru un pumn de tină
Ai coborât din slăvi cerești,
De ce ai lăsat dumnezeirea,
De ce ai ales, să mă iubești?

De ce ai ales să mori pe cruce
De ce ai vrut să fiu salvat,
De ce n-ai înfruntat mulțimea,
De ce ai vrut să fiu salvat?

De ce Te-au osândit iudeii
De ce Te-au condamnat romanii,
De ce în punga pentru Iuda
Erau cu mult mai de preț banii?

De ce ni-e viața atât de tristă
Și anii ni-s așa puţini,
De ce pe calea către Tine,
Adesea presărați sunt spini?

De ce sunt piedici la tot pasul
Ispite şi-ncercări pe cale,
De ce adesea bucuria
Înlocuită e de jale?

De ce viața ne oferă
În loc de bucurii, durere
De ce când vrem să Te slujim
Suntem lipsiți, chiar de putere?

De ce privim la slava lumii
În loc ca să privim în sus,
De ce ades la rugăciune
Nu mai primim al Tău răspuns?

De ce parcă n-avem putere
Să mergem drept pe sfânta cale,
De ce ne e oprit avântul
Spre slava Împărăției Tale?

De ce iubirea nu-i iubire
Iar cugetul ne e pătat,
De ce Satan încearcă întruna
Să ne atragă în păcat?

De ce suntem orbiți de avere
Să nu aibă nimenea ca noi,
De ce, nesocotim Cuvântul
Căci vom pleca cu pumnii goi?

De ce? Şi multe din răspunsuri
Le vom primi odată-n cer,
Acolo sus în veșnicie,
Ni le va da EMANUEL.

Dinu Ciolte
04-03-2015