În urmă se închide a timpului fereastră,
Sticla străvezie ne rupe de trecuturi,
Alai de amintiri plutesc în umbra noastră
Ca nuferii pe ape, ca stelele în ciuturi.

Cine n-ar vrea oare, cu dor să le sărute?
Amintiri de aur, trezind copilăria,
Cununi le poartă toate florile, pe frunte,
Le tălmăcește-n triluri duioase, ciocârlia.

Din gangul-semicerc, ca florile din glastră,
Pâlpâie feeric, în jăruiri de-aramă,
Din verde clorofilic, tinerețea noastră,
În lan copilăresc, cu bob lăptos, ne cheamă.

Retrospectiv privind în lăzile de zestre,
La ii de in, cusute cu mărgăritare,
Roze și tulipani, înrâuriri buiestre,
Poale cu colțișori , brodate-n șezătoare.

Ne împletim privirea cu-al amintirii fir,
Cu lumini și umbre, zâmbete și suspine,
Paradoxal, suspinul e aur de Ofir.
Iar zâmbetul un râu din apele divine.

Părinte-al îndurării, ochiul Tău ca para
Ne-a urmărit atent, cu dragoste în toate,
Ne-ai binecuvântat din zori și până seara,
Ne-ai ocrotit atunci când rătăceam în noapte.

Acum privim clepsidra, viața picurândă,
Cu bobii îmbrăcați în straiele curate,
Spălate-n Sânge sfânt, dând omului izbândă,
Văd Legământul sacru, iertarea de păcate.

În față stă deschisă Ușa spre infinit,
Spre Cer ne poartă Râul, cu undele șuvoi,
Pentru că L-am ales pe Cel Ce ne-a iubit
Atât, căci Și-a dat Fiul să moară pentru noi.

Amin!