De ce viclenii, Doamne, Cuvântul Ţi-l împart în douã
Şi apoi dupã pãrere, îl rãstãlmãcesc în nouã.
Religie pe a lor nume cu falã îşi clãdesc,
Spoind cu luciu pleava, îşi zic vii, dar nu trãiesc.

Ca fariseii aceia, ei Numele Ţi-l iau
Doar ca o amuletã, vrãjind mereu mulţimea
Neştiutorii îi urmeazã dar niciun habau au
Cã-n umbra Ta o, Doamne se-nlãnţuie minciuna.

Apoi dacã vreun mic greşit-a în credinţã,
Viclenii nu au milã şi-l leapadã îndatã
Nu e iertare zic, şi-apoi zdrobesc sãmânţa
Ce rãsãdise-ntrânsul, şi sapã grab' o groapã.

Sã-ngroape Doamne pe acei neştiutori
Ce i-au numit odatã 'fraţi de credinţã'
Dacã trãiesc ei, ce le pasã câţi mor
În marea deznãdejdii,fãrã fãgãduinţã.

Te scoalã Doamne, vino, cã lupii se-nmulţesc,
Şi sfâşie fãr' milã pe mame şi copii
Te rog sã fii Salvarea a toţi care iubesc
Al Tãu sfânt Nume, vino a ne izbãvi!

Amin