Adie zefirul, suav şi difuz
Şi-o taină divină rosteşte,
Îmi las la o parte imboldul confuz
Şi simt că natura-mi vorbeşte.

Mulţime de plante, fragili copăcei,
Ce-şi unduie trupul în soare,
Şi flori care scutură din clopoţei,
Salută a vieţii chemare.

Se-apleacă gingaşii, frumoşi ghiocei,
Surâde semeţ lăcrămioara,
Pădurea-nverzită, ca de obicei,
Pofteşte cu drag, primăvara.

Şi toată suflarea, fiinţe şi flori,
O-ntâmpină cu veselie,
Şi oameni, şi păsări, voioşi spectatori,
Creaţia dând mărturie.

Omagiu Divinului Făuritor,
Doreşte natura să spună!
Iar eu, pentru toate recunoscător,
Visez la o lume mai bună!