Față de înger
Autor: Paula D  |  Album: 3  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de PaulaD in 16/03/2015
Când oamenii privesc la tine
Oare ce văd pe chipul tău?
Transmite el ceva de bine
Sau le transmite ceva rău?

Lumină ești pentru cei care
În întuneric bâjbâiesc?
Sau te asemeni foarte tare
Cu omul păcătos, firesc?

Privirea, fața ta ce spune?
Un zâmbet cald sau nervi, venin?
Stă aplecată-n rugăciune
Vorbind cu Tatăl tău divin?

Când suferi pe nedrept și-n tine
Se-aruncă pietre care dor,
Față de înger ai, creștine,
Sau față de răzbunător?

Privești oare întotdeauna
Când ești lovit, batjocorit
Spre răsplatirea și cununa
Ce Domnul ți le-a pregătit?

Ștefan din Biblie murise
Ca un martir, dar în ce fel..!
Când tot norodul îl pârâse
Față de înger avea el!

Când mai avea doar o suflare
Privind spre cerul larg deschis
Pentru vrăjmași ceru iertare,
Și-apoi intră în Paradis.

Tu cum arăți? Ce fel de față
Ai tu, când încercarea-i grea?
Senină și plină de viață
Sau încruntată, rece, rea?

Văd cei din jurul tău, creștine,
Pe fața-ți chipul lui Hristos?
Găsesc oamenii-oricând la tine
Un caracter plăcut, frumos?

Sau..poate ai măști, o grămadă,
Și le mai schimbi, destul de des
Făcându-i pe-alții să te creadă
Un om deosebit, ales.

Nu vrei ca fața ta frumoasă
Să aibe un parfum de cer?
Să îi îndrepți iubind, spre Casă,
Pe cei ce în păcate pier?

Nu vrei cu zâmbet și blândețe
Să îi conduci la Dumnezeu
Pe cei ce lacrimi au pe fețe,
Încurajându-i tot mereu?

Încearcă, luptă-te de-acuma
Față de înger tu să ai;
Să strălucești întotdeauna
Fiind indicator spre Rai!
Amin.
16 martie 2015
https://pauladita.wordpress.com/1-2/f/fata-de-inger/
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1237
  • Export PDF: 12
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni