În a iubi nu-i vină
atunci când tu iubeşti
privind către lumină,
spre tainele cereşti.

În a iubi nu-i lege
să-ţi spună “osândit”
când fugi de făr’delege
şi gândul ţi-e sfinţit.

În a iubi e viaţă,
în a iubi e-un sens
etern ce te răsfaţă
în Harul Lui imens.

În a iubi pe-orice
înveţi ce-i a trăi
când tu renunţi la sine
deplin, în orice zi.

Să salţi în bucuria
acelor bucuroşi
şi să-ţi alungi mândria
iubind pe păcătoşi,

să le vesteşti prin fapte
să lase-un trai nătâng,
să-ngenunchezi în noapte,
să plângi cu cei ce plâng,

să poţi să-ntinzi o mână
la cei făr’ de-ajutor,
să fii ca o fântână
cu leac alinător;

sărmanii mulţi să vadă
în tine-un adăpost,
să fii ca o livadă
cu roade fără cost,

să fii o mângâiere
când omul e înfrânt,
iar pentru cel ce piere
să fii acel cuvânt

aducător de viaţă,
cu suflu sfânt de Har,
ce mişcă şi învaţă
ce-i jertfa din Calvar.

Înfăptuind iubirea
în rând cu cei modeşti,
cunoşti ce-i fericirea
şi-aşa te mântuieşti.

În a iubi nu-i vină,
oricât ar fi de greu,
fiin'c-a iubi-i lumină,
izvor din Dumnezeu