De vrei o viaţă binecuvântată
Te du cu inima îngenuncheată
Să-ţi spui durerea, lacrima şi-amarul
Şi să aştepţi din cer să curgă Harul.
De vrei o viaţă binecuvântată,
Aşa cum eşti, fiinţă-nlăcrimată,
Deschide-ţi inima de dor şi carne
Şi lasă cerul mângâieri să toarne.
De vrei o viaţă binecuvântată
Adu-ţi aminte: ai în cer un Tată
Ce te-a chemat, în marea Lui iubire,
Să mergi pe-un drum sublim spre nemurire.
De vrei o viaţă binecuvântată
Tu cântă-i Lui o dată şi-nc-o dată,
Cântarea ta cu foc să se unească,
În slăvi, cu armonia îngerească.
De vrei o viaţă binecuvântată
Oricât ţi-e inima de încercată
Şi-oricâte rele stau pe drum la pândă
Priveşte-n sus şi vei avea izbândă