Spre Ierusalim în osanale
Autor: Cornel Jigau  |  Album: Codrule, codruţule  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de Cornel_Jigau in 21/03/2015
Referințe
Spre Ierusalim în osanale


Un măgăruş tare blajin,
După cum toţi oamenii ştim,
A fost crescut de mama lui atât de frumos,
Deoarece tocmai pe el urma să încalece,
Însuşi Domnul Hristos!

L-a învăţat umilinţa şi stăpânirea de sine,
Să aibă purtări alese şi să năzuiască spre bine,
Să nu fie precum catârii, încăpăţânat,
Căci urma să aibă onoarea să-l încalece,
Cel mai mare Împărat.

Într-o dimineaţă când
Mămica lui s-a deşteptat,
Îi spuse fiului său ce a visat.
-Dragul meu, am visat un vis minunat:
Se făcea că al cerului Împărat,
Te-a ales dintre toate creaturile Sale,
Să-l porţi spre Ierusalim, în osanale!

Iar visul s-a derulat mai departe,
Tocmai cum scrie în Sfânta Carte,
Ucenicii au venit şi stăpânul ne-a dezlegat,
Şi cu bucurie ne-a dăruit,
Iar profeţia s-a împlinit.

Ucenicii ne-au adus la Isus,
Care era îmbrăcat în alb, de sus până jos,
Niciodată nu s-a văzut Un Om atât de frumos,
Ochii Săi albaştri ca cerul curat,
Erau atât de senini, cum nici n-ai visat,
Iar părul Său castaniu, ce-I cădea pe umeri în valuri,
Era ca un râu, ce unduia clipocind printre maluri.

În cuvintele Sale nemeşteşugite, era atâta înţelepciune,
Că fiecare slovă rostită era o minune,
Cuvintele Sale, sunau ca un cântec de îngeri cereşti,
Şi se prefăceau în minuni dumnezeieşti!

Noroadele-L înconjurau ca valurile mării pe un vas amiral,
Căci Isus era Un Împărat fără egal,
Poporul Îl aclama în cor de osanale,
Încât toată cetatea s-a pus în mişcare,
Se aşterneau hainele la picioarele Sale,
Era un entuziasm de nedescris,
Ţi se părea că eşti în Paradis!

Florile te îmbătau cu parfumul lor,
Toată natura vibra pentru Creator,
Era pe vremea când salcâmii au înflorit,
Părea să fie o bucurie fără sfârşit!

Aş fi vrut ca visul să nu se termine niciodată,
Dar iată, doi oameni stau de vorbă cu stăpânul la poartă,
E tocmai ca în visul ce l-am visat,
Nu e un vis oarecare ci e chiar adevărat!

Ce minunat e să ştii că poţi fi Domnului de folos,
Că are trebuinţă de tine Însuşi Hristos,
Chiar dacă neamul nostru e privit cam de sus,
Am fost onoraţi de Împăratul Isus!


28.02.2015
Cornel Jigău
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2427
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
Opțiuni