Zâmbet (sonet)
Autor: Ana Haz  |  Album: Comori ce curg prin lacrimi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ana_haz51 in 22/03/2015
Eu am păstrat un zâmbet din vremi copilărești,
Îmi primenesc obrazul cu dulcile-i șoapte,
L-am ascuns în parfum de fragi, de mure coapte,
Căci l-ar fi găsit hoții în cartea cu povești.

Pe creasta valurilor de-ncercări, el poate
Să se împletească-n bucuriile cerești,
Când Ți-aduc jertfa, Doamne pe fața mea-l găsești
Răspuns la mântuire, învieri din moarte.

Îl flutur steag al biruinței, pe redută,
Din iubire de copil, flamură curată,
Căci o Nădejde am și nu va fi pierdută.

Nimic de Tine Doamne, să nu mă despartă,
Când nu pot să zâmbesc, vină de m-ajută,
Să nu-mi pierd bucuria sfântă, niciodată.

Amin!
Acest zambet al copilariei este pur si curat, de acest zambet nevinovat are Domnul nevoie de la noi. Multe binecuvantari pentru aceste versuri frumoase.
Adăugat în 22/03/2015 de florenta.sarmasan
Superbe, sfinte versuri, la care cred că zâmbește și Cel PreaÎnalt...
Adăugat în 10/04/2015 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 972
  • Export PDF: 17
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni