Atunci când îmi e greu să nu ştirbesc...

Sub bradul de la margini de hotar,
Cu crengi-argint plecate până la pământ,
M-aplec sub verdele-rășină, ca
Taina verdelui în iarnă să-i înţeleg... ascult...

Că verde a rămas în viscol sau când tună;
Statornic e când geruri bat;
Nu se usucă-n vijelii... furtună...
Nu i se rupe vârful cel înalt.

În fiecare an e mai puternic,
Și-n ierni, e de un un ''verde-paradis'';
Nu-și plânge ramurile grele când,
Păsări înnoptează-n verdele-i frunziș.

E-așa statornic...
În vijelii, în răzbunări de vânt;
Când plouă, frunza-i strălucește,
De-un verde-inedit, ce mă uimește.

(De-aceea)
Mă aplec sub verdea lui podoabă,
Ca taina rezistenței s-o-nțeleg...
Atunci când îmi e greu,
Să nu mă plâng sau binele să-l preget.

Să nu știrbesc sau ofilesc
Din verdea mea coroană,
Ce-o port în inimă pentru
Isus Christos ce Îl iubesc.

23 martie 2015
Sanda Tulics