De-atâtea ori simt încercarea
Cum bate iar la ușa mea. .
Nu vreau să îi deschid eu ușa,
Dar vrea să mi-o deschida ea. .
Și intră... se-ncălzește zarea
Cuptorului de nedorit
Și-ncepe iarăși modelarea
Vasului meu plăpând, sfrijit. .
*
-Tu ești Olarul, eu sunt lutul,
Fragilă artă-n mâna Ta;
Când în cuptor mă aflu, doare. .
Și doare modelarea mea. .
Eu știu că-n orice încercare
Tu vrei să vezi: mai Te iubesc? . .
Sau vreau doar lucruri pieritoare
În loc de raiul Tău ceresc? . .
O, Dumnezeul meu cel mare
Ce m-ai chemat din necuprins,
Acel ce-n nări mi-ai pus suflare,
Tu mă cunoști și totul știi. .
Tu știi cât pot răbda cuptorul
Și setea ce mă arde greu. .
Tu vezi și flacăra-ncercării
Peste fragilul vas al meu.
Tu ești mai mare decât toate,
De încercări și de dureri,
Tu schimbi durerea-n bucurie
Și întristarea-n mângâieri.
Departe să rămân de Tine
Eu n-aș putea și aș muri. .
Tu esti Viața ce-mi dă viață
Și-aici și sus în veșnicii!
O, sfânt Olar ce ești în ceruri,
Atât de slab sunt și stingher
Iar vasul meu încă-i aicea,
Dar inima mi-e sus în cer!
Sătul de chinuri și cuptoare
Spre Tine zboară gândul meu
Și aripi se deschid în soare
Să zboare către cerul Tău!
Ca bietul suflet ce-ndurat-a
Atâtea-amare frământări,
Să își găsească-n ceruri pacea
În nesfârșite mângâieri.
O, sfânt Olar ce ești în ceruri
Tu încă pe pământ mă ții
Dar dorul meu e în Înalturi,
Vreau sus la Tine-n veșnicii!
Să uit dogoarea cea grozavă
Ce am simțit-o în cuptor,
Să uit de viața mea pribeagă
Intrând pe poarta din splendori;
Să-mi spui ținându-mă în brațe
Că tot ce-a fost a luat sfârșit
Și că va-ncepe bucuria
De nesfârșit. . De nesfârșit. .
Și să-mi mai spui că bietul suflet
Din vasul care-ai modelat,
Va moșteni Cununa Slavei
Ce nicicând nu a meritat.
Amin
Cu lacrimi in ochi,tanjind de dor dupa Marele Olar si sub incontestabila inspiratie a Duhului Sfant am scris aceasta poezie,transportat intr-o atmosfera straina de Pamant...Slava Tie,Domnul meu si Dumnezeul meu,Marele meu Olar!