Celui căzut


Mai aduni în suflet încă multă vină,
Rătăcind în lumea tare infectată,
Nu mai vrei să cauţi sfânta Sa lumină,
Nu mai vrei veşminte albe, fără pată.

Ţi-au trecut haotic, osteniţi, toţi anii,
Ai uitat aproape de chemarea sfântă,
Dar, când vine greul, sentimente stranii
Mintea ta de neguri amintiri frământă.

Te căieşti o clipă, dar te-apucă somnul,
Laşi să treacă ziua, nu mai ai putere,
Uiţi de-acea iubire ce-o păstrează Domnul
Pentr-un fiu ce zace-n noapte şi durere.

Un infern de lacrimi ai lăsa la poartă
într-o rugă frântă, după îndurare,
dar te vezi o umbră pe o cale moartă,
paşii tăi se-ndreaptă grabnic spre pierzare.

Nu muri, mai speră, uită tot amarul,
Dumnezeu vietii pentru tine vine,
Să-ti aduca viată, să-ţi trimită Harul
Si să steargă anii plini de-o grea ruşine.

Iartă-ţi tot trecutul, vino de departe,
Nu cădea în plasa multor aparenţe,
Calcă peste frică, calcă peste moarte,
Smulge-te din valuri, sari acum din zdrenţe.

Vino, prin credinţă, vezi în depărtare,
Braţele întinse, iubitorul Tată,
Gata să mai plângă, gata de iertare,
Viaţa ta cea veche e de-acum uitată!