Chiar vrei Veşnicia?
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Minunile Iubirii  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Duverna in 28/03/2015
Chiar vrei Veşnicia?
, , De vrei veşnicia, o, suflete pribeag? *
Ia-ţi traista la umăr şi-n mână-un toiag,
Si fugi, viaţa să-ţi salvezi, de asupritor
Ce-n sine-şi ţi-a pregătit, tragicul omor,
De la cort veni-vei-n părintescul prag!"
, , O! Şi dacă-ai greşit, prin sfaturi primite
Să-ntreprinzi o farsă chiar pe negândite,
Dreptul de-a obţine, cel de întâi născut
De l-al tău părinte, neştiind ce-ai făcut,
Fugi şi scapă-ţi viaţa, din clipe cumplite!"

Glasul conştiinţei... de-astfel ţi-a vorbit -
Domnul cel din ceruri spre tine-a privit! ...
Şi-n adâncul nopţii, cu capul pe-o piatră
El ţi-a arătat, către-a pământului vatră,
Din cer scara-ntinsă, semn că eşti iubit!

Acesta e Domnul, plin de-a Sa-ndurare
Ce iartă păcatul, şi-n dragostea-I mare
Cu drag El primeşte, pe-orice vinovat -
Când căit se-ntoarce de duhul mustrat
Şi-oricare-ar fi vina-i, har e de salvare! ...

Flavius Laurian Duverna
28 martie 2015
* Tematica poeziei, izvorăşte din povestirea despre Iacov şi Esau privind dreptul de întâi născut, remuşcarea lui Iacov ca fugar, şi îndurarea lui Dumnezeu prin scara visată care unea cerul cu pământul, şi pe care coborau şi urcau îngerii lui Dumnezeu, ca dovadă a iertării sale. Drept mulţumire, el a numit locul înnoptării sale ,,Betel" , adică ,,Casa lui Dumnezeu".
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1033
  • Export PDF: 42
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni