Lacrimi în ziua de Florii


Aproape de cetate, lângă Ierusalim
În zi de sărbătoare Isus se-opreşte trist…
Se-aud în juru-I laude și, totuși, bine știm
Că omul nu se vede așa cum vede Hrist!


Acolo, lângă ziduri, în biblica cetate
Isus privește lumea ce vine după El.
Ei strigă: „Aleluia! Slăvit fii Împărate!”
Dar, Salvatorul merge să moară ca un Miel…


Isus merge la cruce, la lemnul ud și greu,
Stropit cu sfântu-I sânge, cu lacrimi și sudoare.
El știe că Golgota e locul tău și-al meu
Și că mai rău ca biciul, păcatul nostru doare…


Și totuși, ce iubire, ce har nemeritat,
Să moară pe o cruce, Preasfântul Dumnezeu,
Smulgând din grea mocirlă de vină și păcat
Pe-un muritor ca tine și-un abur cum sunt eu!


Dar, vai, cât de mulți oameni respiră necredință
Și vor avea degrabă soarta ce n-o dorim,
Așa cum altădată fugind de pocăință
S-a transformat în pleavă vechiul Ierusalim!


Ce trist, să-l vezi pe Domnul plângând pentru cetate,
Iar lumea să se piardă căzând primejdios
În îndârjita-i luptă cu cereasca dreptate,
Deși aceasta fost-a ascunsă în Hristos.


Alții, ce bucurie, din har au cunoscut
Și viața lor azi scrie un imn lui Dumnezeu
Despre-un parfum ce curge spre țărmul neștiut,
Unde sunt flori eterne cum ești și tu și eu…


Mireasma se înalță mai sus de nori și stele
Schimbând în bucurie serbarea de Florii,
Căci în buchetul vieții se află printre ele
O Floare răstignită și vie pe vecii!



Pastor, Costel Ghioancă